Revelaţie...

   De cîteva zile Ancuţa e foarte neliniştită. Plînge mai mereu, n-o pot  lăsa din braţe nici un minut. Motivul e unul firesc pentru vîrsta ei - cresc dinţişorii. Pot spune că traversez şi eu împreună cu ea o perioadă febrilă - ea din motive fiziologice, eu - mai mult spirituale. Citesc, citesc, citesc...( oricum altă treabă nu pot face cu ea în braţe:)), văd partea plină a paharului:)). Fiind copleşită de perioadă, am recurs la opera lui Octavian Paler. Am primit o plăcere deosebită, citind, savurînd, devorînd "DEŞERTUL PENTRU TOTDEAUNA", în care autorul îşi mărturiseşte teama de moarte, greşelile şi regretele. 
   Deşertul pentru totdeauna are forma unui jurnal cu însemnări zilnice, în care relatarea întâmplărilor prezente se îmbină cu întoarcerile în timp – copilăria petrecută la poalele Munţilor Făgăraş, în satul Lisa, anii de şcoală şi de liceu.
   E ceva nemaipomenit... Am să "arunc" aici nişte spicuiri, sper să trezesc motivaţia cuiva)))
...

Se pare că iubim, de fapt, ceea ce ne lipseşte.

...

Am crezut că sensul vieţii este chiar viaţa. Acum nu mai sunt sigur.
...
Poate, simt mai mult decât înţeleg. Asta ar lămuri multe. Căci reprezint categoria cea mai expusă şi mai stupidă: omul cu sentimente.
...
La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii „ratat”, trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari.
...
Cum zice doctorul Luca, nu e deloc simplu să-ţi descarci sufletul cum ai răsturna un sac.
...
m-am gândit deseori că am trăit cu piciorul pe frână (ce păcat că n-am derapat!), prea defensiv, prea precaut şi că, din această cauză, am în urma mea o existenţă cu prea multe febre false.
...
Toată viaţa m-am apărat, m-am ferit, am pus între mine şi ceilalţi o barieră, am stat la pândă. Nu m-am dăruit în întregime, mi-am păstrat căi de retragere, mi-am protejat singurătatea, am fost „rac” şi chiar mai rău decât atât, încarcerat în mine însumi, încât am preferat de multe ori să-mi drămuiesc pasiunile decât să nu le pot controla. Mi-a plăcut să mă cred un „animal afectiv” şi, chiar, am fost, dar am pus lângă „animalul afectiv”, ca gardian, un „animal raţional”. Probabil, aici s-a aflat sursa eşecurilor mele. N-am putut fi un cerebral pur, nici nu mi-am lăsat sensibilitatea neîngrădită.
...
nu e nebun cel care şi-a pierdut raţiunea, ci acela care şi-a pierdut tot în afară de raţiune.
...
 La mine, memoria se comportă ca o prostituată
...
etc.
   E un bun început pentru o dezbatere, o "păruială filosofică"))))))))))).